sâmbătă, 11 mai 2013

Contabil “bun”, contabil “excelent” - Rolul contabilului in succesul afacerii d-voatra!

Un contabil bune este un profesionist bine pregatit, dinamic si la curent cu toate schimbarile, el isi actualizeaza permanent cunostintele. In zilele noastre calificarile sunt obligatorii, statutul de membru CECCAR este crucial. Contabilul tau trebuie sa detina calificari tehnice excelente, flexibilitate si capacitatea de invatare si adaptare la orice situatie.
Imaginea a devint foarte importanta in aceste vremuri intrucat actioneaza ca prima impresie a clientului asupra serviciilor oferite de un contabil. Imaginea este direct proportionala cu nivelul tarifului, cu cat este tariful mai ridicat, cu atat mai mult respect acorda clientul, chiar daca la un nivel subconstient si vice-versa.
Nu este suficient sa fie un profesionist perfect, un contabil are nevoie de ceva mai mult, charisma. Daca colaborezi in fiecare zi cu cineva este important cat de confortabila si demna de incredere este aceasta persoana si modul in care te face sa te simti.
Cum trebuie sa fie contabilul nostru:
- Un contabil trebuie sa aiba cunostinte temeinice privind principiile contabile si financiare. Acest lucru poate parea ca nu ar fi o arie importanta, dar indiferent de aria de contabilitate in care opereaza cineva, exista intotdeauna nevoia de a utiliza principiile fundamentale.
- Un contabil fara integritate este precum un marinar fara busola. In cazul unui contabil, pentru a opera in conformitate cu acest principiu, el trebuie sa castige increderea clientului, iar increderea insoteste integritatea. Este atat de greu de obtinut si atat de usor de pierdut  si in cele mai multe cazuri ireversibila. Relatiile bazate pe incredere cu clientii sunt relatii de durata, cu beneficiile economice aferente de asemenea. Pentru mine, contabilul ideal este un consilier de incredere in primul rand si un contabil in al doilea rand. Intr-o astfel de relatie, toate informatiile sunt impartite ceea ce permite o mai buna definire a problemei si solutii mai eficiente. Contextele sunt mai bine intelese. Ineficienta de comunicare este redusa. Se fac legaturi intre probleme, care altfel nu ar fi fost facute.
- Un contabil este o persoana care tot timpul lucreaza cu un volum mare de date. Astfel, pentru a fi foarte bun in meserie, trebuie sa aiba un ochi pentru detalii. Cea mai mica interpretare gresita poate cauza probleme majore astfel incat contabilul trebuie sa deprinda obiceiul ca in permanenta sa se uite la detalii pentru acuratete si integralitate.
- O alta calitate importanta pentru un contabil bun sunt aptitudinile IT, care au legatura cu IT-ul de baza cat si cunostinte asupra unor arii mai avansate de IT. Contabil fiind, majoritatea muncii noastre este efectuata prin intermediul calculatorului astfel incat, daca nu am detine aptitudini IT am fi precum pescarul fara o plasa de pescuit.
- Contabilii trebuie sa dezvolte aptitudini bune de comunicare, atat verbale cat si non verbale. Ne referim aici la aptitudini verbale – prezentari, aptitudini de scriere – rapoarte, memo-uri, aptitudine de interactionare umana.
- Flexibilitatea este abilitatea de a se adapta la situatii noi. In calitate de contabil, una dintre caracteristicile principale ale mediului de lucru este schimbarea. Exemple de schimbari sunt modificari ale: trendului pietei, buget, costuri, sincronizare etc. astfel incat, pentru a opera eficient trebuie sa fii foarte flexibil in abordarea muncii.
- Un contabil trebuie sa fie ferm in luarea deciziilor cat si in mentinerea unui nivel bun de calmitate. Acest lucru se datoreaza aparitiei situatiilor noi cand mediul devine mai provocator iar contabilul va trebui sa ia decizii rapide si rezonabile.
 - Capacitatea de a merge mai departe, a gandi si a continua sa gandesti non-conformist. Sa continui sa gandesti non-conformist si atunci cand pui in practica ideea. Astazi, contabilii nu sunt doar bine pregatiti profesional si nu ofera doar servicii profesionale simple. Trebuie sa imbrace aceste servicii intr-o abordare orientata mai mult spre oameni. Trebuie sa arate clientilor personalitatea din spatele profesionistului.

joi, 4 aprilie 2013

Taxarea inversa - masuri de simplificare la aplicarea TVA

Operatiunile pentru care se aplica taxarea inversa sunt:
- livrarea de deseuri feroase si neferoase, de rebuturi feroase si neferoase, inclusiv livrarea de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;
- livrarea de reziduuri si alte materiale reciclabile alcatuite din metale feroase si neferoase, aliajele acestora, zgura, cenusa si reziduuri industriale ce contin metale sau aliajele lor;
- livrarea de deseuri de materiale reciclabile si materiale reciclabile uzate constand in hartie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticla si sticla;
- livrarea materialelor prevazute mai sus dupa prelucrarea/transformarea acestora prin operatiuni de curatare, polizare, selectie, taiere, fragmentare, presare sau turnare in lingouri, inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obtinerea carora s-au adaugat alte elemente de aliere;
- livrarea de masa lemnoasa si materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, cu modificarile si completarile ulterioare;
- livrarea de cereale si plante tehnice mentionate la art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (CF), care figureaza in nomenclatura combinata stabilita prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful vamal comun (se aplica pana la 31 mai 2013);
- transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de sera in cadrul Comunitatii si de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile in conformitate cu art. 12 din directiva, precum si transferul altor unitati care pot fi utilizate de operatori in conformitate cu aceeasi directiva.

Procedura de aplicare a masurilor de simplificare
Prevederile referitoare la masurile de simplificare se aplica numai pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii mentionate mai sus care au locul in Romania conform art. 132 si 133 din CF si sunt operatiuni taxabile conform Titlului VI din Codul Fiscal.

Pe facturile emise pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii pentru care se aplica masurile de simplificare, furnizorii/prestatorii nu vor inscrie taxa colectata aferenta.

Atentie! Conditia obligatorie pentru aplicarea taxarii inverse este ca atat furnizorul, cat si beneficiarul sa fie inregistrati in scopuri de TVA conform art. 153 din CF.

Beneficiarii vor determina taxa aferenta, care se va evidentia in decontul de TVA atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila. Beneficiarii au drept de deducere a taxei in limitele si in conditiile stabilite la art. 145 - 147 indice 1 din CF.

In cazul livrarilor de bunuri pentru care se aplica masurile de simplificare prevazute la art. 160 alin. (2) din CF, inclusiv pentru avansurile incasate, furnizorii emit facturi fara taxa si inscriu in aceste facturi o mentiune referitoare la faptul ca au aplicat taxarea inversa. Taxa se calculeaza de catre beneficiar si se inscrie in facturi si in jurnalul pentru cumparari, fiind preluata atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila in decontul de taxa. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va efectua in cursul perioadei fiscale inregistrarea 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.

Inregistrarea taxei de catre cumparator atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila in decontul de taxa este denumita autolichidarea TVA. Colectarea TVA la nivelul taxei deductibile este asimilata cu plata taxei catre furnizor/prestator.

Atentie! Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achizitii supuse taxarii inverse, conform art. 160 din CF, vor deduce taxa in decontul de taxa in limitele si in conditiile stabilite la art. 145, 145 indice 1, 146, 147 si 147 indice 1 din CF. Furnizorii/Prestatorii care sunt persoane impozabile cu regim mixt vor lua in calculul pro rata, ca operatiuni taxabile, valoarea livrarilor/prestarilor pentru care au aplicat taxarea inversa .

Masuri intreprinse in situatia neaplicarii taxarii inverse conform art. 160 din CF
In cazul neaplicarii taxarii inverse prevazute de lege organele de inspectie fiscala vor dispune masuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor si a beneficiarilor la corectarea operatiunilor si aplicarea taxarii inverse.

In cadrul inspectiei fiscale la beneficiarii operatiunilor, organele de inspectie fiscala vor avea in vedere ca beneficiarul avea obligatia sa colecteze TVA la momentul exigibilitatii operatiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

Prin exceptie de la prevederile de mai sus, daca la data constatarii de catre organele de inspectie fiscala a neaplicarii taxarii inverse, furnizorii/prestatorii si/sau beneficiarii se afla in situatia de insolventa potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, de insolvabilitate in conditiile prevazute de Codul de Procedura Fiscala, precum si in situatii in care masurile de simplificare nu pot fi aplicate concomitent si la furnizor/prestator si la beneficiar deoarece cel putin unul dintre acestia se afla in situatii cum ar fi starea de inactivitate conform art. 78 indice 1 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, suspendare din Registrul comertului, radiere din Registrul comertului, anulare a codului de inregistrare in scopuri de TVA potrivit legii, regimul normal de taxare ramane valabil aplicat daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- potrivit constatarilor organelor de inspectie fiscala nu s-au produs consecinte fiscal-bugetare negative la furnizori/prestatori si/sau la beneficiari ca urmare a aplicarii regimului normal de taxare;
- aplicarea taxarii inverse la furnizori/prestatori si/sau la beneficiari poate genera consecinte fiscal-bugetare negative.

*
Baza legala: art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, pct. 82 din Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Procedura obtinerii certificatului pentru TVA necesar la inmatricularea mijloacelor de transport

Certificatul privind atestarea platii TVA, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport noiAvand in vedere ca potrivit art. 126 alin. (3) din Codul Fiscal (CF) achizitiile intracomunitare de mijloace de transport noi, efectuate de orice persoana sunt, din punct de vedere al TVA operatiuni impozabile in Romania, TVA se datoreaza si se plateste in Romania.

Certificatul privind atestarea platii TVA se utilizeaza pentru atestarea platii taxei pe valoarea adaugata de catre urmatoarelor persoane:
- persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 153 din CF, indiferent daca sunt sau nu inregistrate conform art. 153 indice 1 din CF care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi, taxabila in Romania;

- persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 153 din CF, dar care sunt sau ar trebui sa fie inregistrate conform art. 153 indice 1 din CF care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi, in sensul art. 125 indice 1 alin. 3 din CF, taxabila in Romania.

Acest certificat este necesar pentru inmatricularea mijloacelor de transport in Romania.

Atentie! Certificatul privind atestarea platii TVA, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport noi nu se elibereaza pentru achizitiile intracomunitare de mijloace de transport efectuate de persoanele inregistrate in scopuri de TVA in Romania conform art. 153 din CF.

De asemenea, certificatul nu se elibereaza pentru mijloacele de transport achizitionate din Romania sau importate din afara Uniunii Europene.

Solicitantii care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi trebuie sa depuna la organul fiscal competent un Decont special de TVA, formular 301, conform art. 156 indice 3 din CF.

Decontul special de TVA se depune la organul fiscal competent inainte de inmatricularea in Romania a mijlocului de transport nou, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiei intracomunitare.

Persoana care efectueaza o achizitie de mijloace de transport noi trebuie sa achite TVA in Romania pana la data la care are obligatia depunerii decontului special de TVA.

Organul fiscal competent este organul fiscal in a carui raza teritoriala solicitantul isi are domiciliul fiscal sau in a carui evidenta acesta este inregistrat ca platitor de impozite si taxe.

Pentru eliberarea formularului "Certificat privind atestarea platii TVA, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport noi", solicitantul trebuie sa depuna la organul fiscal competent o cerere care trebuie sa cuprinda datele de identificare ale solicitantului, inclusiv codul numeric personal sau codul de inregistrare in scopuri de TVA pentru achizitii. Cererea se depune prin posta sau direct la compartimentul cu atributii in gestionarea declaratiilor fiscale.

Certificatul se elibereaza in maximum 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii sau pe loc daca solicitantul anexeaza la cerere cel de doilea exemplar al "Decontului special de TVA", precum si documentul doveditor al platii TVA, in original si copie.

Documentele in original se restituie solicitantului, dupa verificarea conformitatii si inscrierea vizei "Conform cu exemplarul 2 al decontului special", respectiv "Conform cu originalul documentului de plata" pe copiile care raman la organul fiscal.

Important! Toate documentele depuse la organul fiscal competent intocmite intr-o limba straina trebuie sa fie insotite de traduceri in limba romana, certificate de traducatori autorizati.

Prin mijloace de transport noi, in sensul art. 125 indice 1 alin. (3) din CF se intelege:
- vehiculele terestre cu motor a carui capacitate depaseste 48 cmc sau a carui putere depaseste 7,2 kw, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu conditia sa nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat deplasari care depasesc 6.000 km;

- navele care depasesc 7,5 m lungime cu conditia sa nu fi fost livrate cu mai mult de 3 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat deplasari a caror durata totala depaseste 100 de ore, cu exceptia navelor maritime folosite pentru navigatie in apele internationale si care transporta calatori cu plata ori pentru desfasurarea de activitati comerciale, industriale sau de pescuit ori pentru operatiuni de salvare sau asistenta in larg ori pentru pescuitul de coasta.

- aeronavele a caror greutate la decolare depaseste 1.550 kg cu conditia sa nu fi fost livrate cu mai mult de 3 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat zboruri a caror durata totala depaseste 40 de ore cu exceptia aeronavelor folosite pe liniile aeriene care opereaza cu plata, in principal, pe rute internationale.

Eliberarea certificatului, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport pentru care nu se datoreaza TVA in Romania
Organele fiscale competente vor elibera un certificat din care sa rezulte ca nu se datoreaza taxa in Romania, urmatoarelor persoane:

- persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 153 din CF, indiferent daca sunt sau nu inregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, care realizeaza in Romania o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi, care nu este impozabila in Romania conform art. 126 din CF sau este scutita de taxa conform art. 142 din CF;

- persoanele neimpozabile care, cu ocazia schimbarii de resedinta, realizeaza un transfer de mijloace de transport noi din alt stat membru in Romania, daca la momentul livrarii nu a putut fi aplicata scutirea prevazuta la echivalentul din legislatia altui stat membru a art. 143 alin. 2 lit. b din CF, avand in vedere faptul ca respectivul transfer nu determina o achizitie intracomunitara de bunuri in Romania;

- persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153 indice 1 din CF care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi in sensul art. 125 indice 1 alin.3, din CF;

- persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 153, dar care sunt sau ar trebui sa fie inregistrate conform art. 153 indice 1 din CF care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi in sensul art. 125 indice 1 alin. 3 din CF, achizitie care nu este taxabila in Romania.

Pentru eliberarea formularului "Certificat", din care rezulta ca nu se datoreaza TVA in Romania solicitantii trebuie sa depuna la organul fiscal competent o cerere, prin posta sau direct la compartimentul de specialitate.

Cererea trebuie sa fie insotita de documentul de achizitie din statul membru a mijlocului de transport, inclusiv documentul din care sa rezulte data primei inmatriculari, dovada schimbarii resedintei in situatia transferului mijlocului de transport nou dintr-un stat membru in Romania si, dupa caz, orice alte documente din care rezulta ca nu se datoreaza TVA in Romania pentru respectiva achizitie.

In urma verificarii efectuate de organul fiscal competent, pe baza documentelor depuse de solicitant, se elibereaza "Certificatul" in termen de 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii sau, in situatia in care mijlocul de transport nu indeplineste conditiile de a fi nou iar achizitia intracomunitara a acestuia este taxabila in Romania, organul fiscal notifica solicitantul ca operatiunea efectuata este o operatiune pentru care datoreaza TVA in Romania si are obligatia de a depune "Decont special de TVA" si sa faca plata TVA.

In aceasta situatie organul fiscal competent elibereaza ,,Certificatul privind atestarea platii TVA, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport".

miercuri, 3 aprilie 2013

Persoanele fizice autorizate pot angaja, cu contract individual de muncă, terţe persoane

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 persoanele fizice autorizate îşi pot desfăşura activitatea individual şi independent sau pot angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat conform Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
Persoană fizică autorizată nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează în scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
Menţionăm că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, şi întreprinderile individuale pot angaja terţe persoane cu contract individual de muncă şi pot colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Mai multe detalii pe Persoanele fizice autorizate pot angaja, cu contract individual de muncă, terţe persoane

Obligatiile fiscale ale contribuabililor care utilizeaza zilieri


Beneficiarul care utilizeaza zilieri in activitatea cu caracter ocazional din domeniile: agricultura, vanatoare si pescuit; silvicultura, exclusiv exploatari forestiere; piscicultura si acvacultura; pomicultura si viticultura; apicultura; zootehnie; spectacole, productii cinematografice si audiovizuale, publicitate, activitati cu caracter cultural; manipulari de marfuri; activitati de intretinere si curatenie, are obligatia:
- sa infiinteze Registrul de evidenta a zilierilor si sa-l pastreze la sediu;
- sa-l completeze inainte de inceperea activitatii si prezentarea organelor de control abilitate;
- sa prezinte lunar pana cel tarziu la data de 5 a fiecarei luni catre inspectoratul de munca unde isi are sediu un extras al Registrului de evidenta a zilierilor. Mai multe detalii pe Obligatiile fiscale ale contribuabililor care utilizeaza zilieri

Modificarea perioadei fiscale a TVA in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri

In atentia contribuabililor persoane impozabile inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata (TVA): sunt prezentate mai jos principalele prevederi legale referitoare la perioada fiscala a TVA in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri.
Perioada fiscala a TVA este reglementata de art. 156^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (CF) si pct. 80 din Normele de aplicare ale acestuia aprobate prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Perioada fiscala este luna calendaristica.
Prin exceptie de la aceasta prevedere, perioada fiscala este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabila care in cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifra de afaceri din operatiuni taxabile si/sau scutite cu drept de deducere si/sau neimpozabile in Romania care nu a depasit plafonul de 100.000 euro al carui echivalent in lei se calculeaza pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent, cu exceptia situatiei in care persoana impozabila a efectuat in cursul acestuia, una sau mai multe achizitii intracomunitare de bunuri.
In situatia in care o persoana impozabila care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala efectueaza o achizitie intracomunitara de bunuri taxabila in Romania, perioada fiscala devine luna calendaristica incepand cu:
- prima luna a unui trimestru calendaristic, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in aceasta prima luna a respectivului trimestru;
- a treia luna a trimestrului calendaristic, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in a doua luna a respectivului trimestru.
Atentie! Primele doua luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioada fiscala distincta, pentru care persoana impozabila va avea obligatia depunerii unui decont de taxa.
- prima luna a trimestrului calendaristic urmator, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in a treia luna a unui trimestru calendaristic.

Deductibilitatea TVA in cazul bonurilor fiscale

  
Incepand cu 14 martie 2013, prin intrarea in vigoare a Hotararii Guvernului nr. 84/2013, si-au incetat aplicabilitatea prevederile pct. 46 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la justificarea deducerii TVA pentru carburantii auto achizitionati pe baza bonurilor fiscale, indiferent de valoarea acestora, emise conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in conditiile in care erau stampilate si aveau inscrise denumirea cumparatorului si numarul de inmatriculare a autovehiculului.
In contextul noilor prevederi, pentru orice achizitii de bunuri si servicii pe baza de bonuri fiscale emise in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, deducerea taxei poate fi justificata cu bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate, respectiv valoarea individuala, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro.
Deducerea taxei este permisa daca furnizorul/prestatorul a mentionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului.
Pentru a indeplini conditiile unei facturi emise in sistem simplificat bonurile fiscale trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
- data emiterii;
- datele de identificare a persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
- identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
- suma taxei colectate sau informatiile necesare pentru calcularea acesteia.

marți, 8 ianuarie 2013

Modalitatile de comunicare ale actului administrativ fiscal



Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale si se emite numai in forma scrisa.
Actul administrativ fiscal cuprinde urmatoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii; stampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia; mentiuni privind audierea contribuabilului.

Comunicarea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal se comunica prin remiterea acestuia contribuabilului/ imputernicitului, daca se asigura primirea sub semnatura a actului administrativ fiscal sau prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire.

Actul administrativ fiscal poate fi comunicat si prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanta, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia si daca contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

In cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila prin modalitatile prevazute mai sus aceasta se realizeaza prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale ale autoritatilor administratiei publice locale, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritatii administratiei publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului.

In situatia contribuabililor fara domiciliu fiscal in Romania, care si-au desemnat imputernicit precum si in situatia numirii unui curator fiscal, actul administrativ fiscal se comunica imputernicitului sau curatorului.

Alte precizari
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata in actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit celor mentionate mai sus nu este opozabil contribuabilului si nu produce niciun efect juridic.

Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia cazurilor in care actul administrativ fiscal se emite prin intermediul unui centru de imprimare masiva, atrage nulitatea acestora.

Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Mai multe detalii in acest articol pe MaximConta.ro.

Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la incasare




Ministerul Finantelor Publice, avand in vedere caracterul de noutate a sistemului TVA la incasare, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2013, intre alte masuri, a elaborat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la incasare.
Ghidul este un instrument util oferit contribuabililor intrucat este structurat astfel incat sa ofere, pe langa selectia si gruparea coerenta a prevederilor referitoare doar la TVA la incasare existente in Codul Fiscal si in normele metodologice, si explicatii, comentarii, exemplificari, in situatia in care intelegerea textelor legale este mai dificila sau necesita coroborari intre diferite articole din cod si din norme. Mai multe informatii gasiti in Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la incasare.